Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/avenir/public_html/limbaromana/wp-includes/cache.php on line 103

Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/avenir/public_html/limbaromana/wp-includes/query.php on line 61

Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/avenir/public_html/limbaromana/wp-includes/theme.php on line 1109
Limba Romana » Blog Archive » POSTMODERNISMUL - POEZIA
23
Mar

POSTMODERNISMUL - POEZIA

   Posted by:    in Uncategorized

Termenul apare pentru prima data in arhitectura, iar la noi este folosit prima data de Al. Musina.
Teoreticieni: J.F. Lyotard, Linda Hutcheon
Cenaclul de Luni, condus de Manolescu, in Bucuresti, cenaclul si revista Echinoctiu la Cluj.
Resping abstractionismul caracteristic modernismului tarziu
Pledeaza pentru intoarcerea artei la figurativ, la reprezentare, mimesis

“Cea mai culta generatie postbelica”, (Gh. Craciun)
“Generatia in blugi” sau Democratizarea discursului, consecinta normala a constiintei, a privirii care descopera lumea textului si textul lumii in profunzime.” (Cristian Moraru)
“Proiectul istoric de generatie literara (poetica in primul rand, caci lor pare a le apartine initiativa) se confunda cu  insusi proiectul generatiei ‘80.” (Bogdan Ghiu)
“Ironia, vocatia ludica si mai ales ispita permanenta a experimentului artistic.” (Mircea Scarlat)

-    isi construieste propria atitudine esentialmente culturala, livresca, a citatului intertextual si al parafrazei. incorporeaza in propriul text, fragmente de text, experiente ale altora, recunoscandu-le si numindu-le explicit. Se pleaca de la ideea ca orice text isi are originea in altul. Literatura nu mai este posibila decat ca “rescriere” a unor texte deja existente sau ca parodie. Textul nu mai are ca referent lumea, ci se oglindeste pe sine in procesul propriei plasmuiri.
-    Respinge pretentiile metafizice ale unei literaturi care nu mai este considerata un instrument de cunoastere (ca in modernism), ci doar o simpla literatura. Artistul isi pierde statutul demiurgic, devenind om simplu, obisnuit.
- Face literatura plecand de la literatura care il precede.
- Spirit ironic, ludic.
- Ironic, la modul afectuos, pentru ca recunoaste ca face literatura, deci naivitatea nu are ce cauta in proiectul lui,
- Ludic, in marginea si in spiritul unei literaturi deja scrise, dezvolta bucuria reinterpretarii personale a unor vechi si mult “prafuite” partituri, recreeaza “traditia”.
- Identitatea si substanta sa nu ies din ruptura programatica de un anumit trecut si o anumita traditie, ci, dimpotriva, din acel element de compunere “post-” care semnaleaza o continuitate ludica, stiutoare si, deci, ironica.
- Atribuirea de valente poetice limbajului familiar. Desolemnizarea poeticului. Arhaisme alaturi de neologisme.
- Reminiscente livresti
- Prezenta in text a elementului autobiografic. Cartarescu: idealul meu este “sa ma scriu pe mine insumi” in propria carte.
- Textualism
- Predilectie pentru implicarea cititorului
- Realism, postmodernismul propune o perspectiva poetica ancorata in real, reconsiderand lumea banala cu existenta ei de zi cu zi. Literatura nu mai trimite la abstractiuni, refuza ermeticul si pune pret pe realitatea concreta.
- Oralitate si prozaism: universul domestic, folosirea limbajului familiar
- Constructii din “prefabricate”
- Totul poate fi cuprins in orizontul poeticului
- Joc
- Ironie
- Retorica
- Eliberarea fanteziei

Generatia ‘80 se formeaza in climatul deschiderii de dupa 1965, prin reconectarea spirituala la traditie si la propria contemporaneitate universala. Tinerii scriitori restabilesc dialogul de substanta cu clasicii modernismului interbelic (studiati si in sistemul de invatamant), fixandu-se in actualitate prin contactul cu literatura universala. Scriitorii acestei generatii isi constituie tot mai insistent si programatic o constiinta estetica si isi contureaza tehnica artistica printr-o solida informatie tematica, furnizata de editarea copioasa a studiilor fundamentale asupra textului literar.
Individualitatea generatiei, unitatea de viziune si conceptie estetica se cristalizeaza in cadrul colocviilor de poezie si al cercurilor literare studentesti. Creatia literara inceteaza de a mai fi un apanaj al capitalei, manifestandu-se cu un spirit unitar, novator si polemic in diverse centre culturale ale tarii: Bucuresti (Cenaclul de luni - condus de N. Manolescu, Cenaclul Junimea - condus de Ov. S. Crohmalniceanu, Cercul de critica, Cenaclul Universitas - condus de M. Martin si revistele studentesti “Opinia studenteasca”, “Amfiteatru”); Cluj (revista “Echinoctiu” - Mircea Zaciu, Ion Pop, Marian Papahagi si Ion Vartic); Timisoara (Cenaclul Pavel Dan - Liviu Ciocarlie), Sighisoara si Piatra Neamt.
Constiinta unei identitati estetice de grup, distincte si polemice fata de literatura anterioara este ilustrata prin volumele de debut colectiv Aer cu diamante (1982), Desant (1983), Cinci (1983) si afirmata teoretic in studiile care prefateaza substantiale antologii, intocmite chiar de reprezentanti notabili ai gruparii; Antologia poeziei generatiei ‘80 (de Alexandru Musina), Competitia continua, Generatia ‘80 in textele teoretice (de Gh. Craciun).
Viziunea convergenta asupra poeziei ca expresie a liricii eului - reprezentativ si unitatea de limbaj conferita de recursul (in maniere individualizate) la aceleasi tehnici (textualismul, intertextualitatea, ludicul si ironia, prozaismul si oralitatea) asociaza in cadrul generatiei estetice autori de varste diferite.
“Directii distincte”, asa cum sunt identificate acestea de Al. Musina in Antologia poeziei generatiei ‘80, in functie de angajarea existentiala, de capacitatea de deschidere spre ceilalti si spre realitate, de integrare a realitatii in text:
a) poezia “textului”: pune in relatie eul individual cu textul, fie un text relativ “alb” (Bogdan Ghiu), fie un text “de proliferare a semnificantului” (Florin laru, Mircea Cartarescu, Ion Stratan sau Traian T. Cosovei);
b) poezia “cotidianului”: centrata pe banalitatea vietii de zi cu zi. intamplarile, obiectele, senzatiile cele mai comune sunt niste “semne” care au o valoare intrinseca, importanta fiind doar “explorarea” lor; (Romulus Bucur, Marius Oprea, Simona Popescu) constituie punctul de pornire pentru un anumit tip de “lectura”: a) mitologica (Liviu Ioan Stoiciu) b) existentiala (Mariana Marin, Aurel Dumitrascu, Caius Dobrescu), c) simbolica (Marta Petreu, Marcel Tolcea, Petru Romosan);
c) poezia “metafizicului”: reprezinta un paradox,  in ultima instanta o “imposibilitate” facuta posibila doar de talentul poetilor (Nichita Danilov, Paul Grigore, Ion Muresan, Liviu Antonesei, Ioan Moldovan, Viorel Muresan).
d) poezia “nevrozei”: exprima capacitatea noastra de a “normaliza anormalul, de a da sens aberatiei de a trai ca pe un unic (si personal) sistem de referinta (Cristian Popescu, Viorel Padina, Calin Vlasie, Matei Visniec).”
“Postmodemismul e la noi aproape intotdeauna redus la cateva caracteristici tinand de primul nivel al observatiei: apetit “recuperator”, joc intertextual cu stiluri istoricizate, ironie, parodie, joc de cuvinte, construire “la vedere” a textului. [...]
Ramanem la acest prim nivel si dam diagnosticul unei literaturi eclectice si livresti, jucause sau chiar bascalioase, nemetafizice, teoretizante si textualiste. intre retoric, pentru ca semnificatia principala a noii poezii, proze, critici este tocmai deschiderea catre real, catre realitatea cea mai complexa, totala, catre autenticitatea trairii, a fiintei biologice, concrete, o voluptate (care poate fi si grava, amara, tragica!) a revenirii eului auctorial in lumea “umana”, in existenta “adevarata”. inregistrate in sine, caracteristicile amintite mai inainte oculteaza acest sens major, prin care se exprima lepadarea (constienta, intuitiva, n-are importanta) de sensibilitatea abstractizanta, dezumanizanta a modernismului. il oculteaza din cauza prestigiului unor opozitii mentale de speta modernista, pe care va trebui sa facem efortul de a le depasi, caci ne condamna la o intelegere unilateralizanta a literaturii.
Atunci, care trasatura se situeaza in cadrul noii structuri in pozitie “centrala”, esentiala, distinctiva- La acest punct simt nevoia sa dau un raspuns net, angajant: postmodernismul se defineste printr-un tip nou de raportare a eului auctorial fata de lume si de text, fata de si literatura, printr-un tip nou de atitudine a eului. “Nou” in sensul de noua contextualizare a respectivei atitudini, ivite sub semnul transformarilor, subtile si adanci, petrecute in sensibilitatea supraindividuala a epocii”. (Mircea Cartarescu, Caiete critice, nr. 1-2, 1986)

This entry was posted on Monday, March 23rd, 2009 at 6:55 pm and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a reply

Name (*)
Mail (will not be published) (*)
URI
Comment