Amintiri din copilarie

In centrul Amintirilor se afla, cum ar spune Proust, „universul pierdut”, copilaria si implicit satul natal care este vazut ca un topos magic, ca o axa a lumii, ca un centru al universului in care s-a petrecut minunea nasterii sale, unde existenta este traita dupa ritualuri stravechi.

Fraza de debut, „Nu stiu altii cum sunt, dar eu…” este un pretext pentru scriitor pentru a-si justifica creatia epica. Humulestiul devine pentru Ion Creanga matricea spirituala a existentei taranimii. „Aici se fac si se desfac minunile copilariei, aici invata copilul sa mearga copacel, tinandu-se de prichiciul vetrei cei humuit”, aici se initiaza Nica in tainele vietii, aici copilaria este traita dupa un ceremonial stravechi „jocuri si jucarii pline de farmecul copilaresc”. Aici exista si un alt topos: casa parinteasca, cu atmosfera sa inconfundabila.

Scrisa la persoana I, opera are un caracter clar autobiografic, dar in care se interfereaza elemente de roman: perspectiva realista din care sunt vazuti taranii in mediul lor social caracteristic.

Intamplarile par a avea loc intr-un timp nedeterminat, illo tempore. In acest mod, Amintirile se incarca cu o aura mitica.

Perspectiva narativa este subiectiva, viziunea „impreuna cu”, focalizarea interna. Dupa clasificarea lui Gerard Genette, naratorul este intradiegetic si autodiegetic.

Desi Creanga isi povesteste propria copilarie, structurile narative sunt structuri romanesti. Este vorba de diferentierea care apare intre eul subiect (Nica) si eul creator, diferentiere care nu exista intr-o opera biografica si care la Creanga este uluitoare si revelatoare. Fiecare inceput de capitol are ca menire sa introduca in scena eul subiect de catre eul creator. Daca la inceput nostalgia este cea care primeaza, cand intra in scena Nica, totul devine luminos, fericit.

Amintirile sunt asadar un roman al copilariei. Roman pentru ca evenimentele povestite devin evenimente de cunoastere, il formeaza pe protagonist, pe eul subiect al operei.

In paralel cu eul subiect, exista eul creator, eul-narator – Ion Creanga. Faptul ca eul creator obiectiveaza eul subiect, se detaseaza de el impunand perspectiva narativa este semnul clar ca Amintirile fac trecerea spre roman. Faptele biografice devin in opera simboluri ale existentei romanesti de la jumatatea secolului al XIX-lea.

Amintirile face trecerea spre feeric, spre mit prin faptul ca universul copilariei pare un miracol continuu si fiecare capitol evocat este imbracat intr-o aura de basm. Evocata in acest fel, copilaria se transforma intr-un mit. Opera are doua fatete: cea care alcatuieste povestirea-cadru si care confera Amintirilor un caracter documentar si cealalta, topita la temperatura de fuziune a geniului satiric, in care oamenii nu mai sunt reprezentati cu dimensiunile firesti, ci traiesc intr-un „univers de fictiune rabelaisiana” (Z.D. Busulenga).

Desi incep ca opera autobiografica, scrisa la persoana I, Amintirile se constituie in structuri romanesti ce incearca sa surprinda un mod specific de viata romanesc. O data initierea facuta, Nica paraseste acest univers arhetipal si intra in lume cu armonia, cu linistea si lumina sufleteasca a satului natal. Opera este un Bildungsroman in masura in care eul subiect capata constiinta sub ochii nostri.

Formula narativa – o suita de episoade – este specifica romanului medieval de aventura (romanului picaresc). Referindu-se la aceasta insumare de episoade, critica il considera pe Ion Creanga „proustian avant la lettre”, prin apelul la memoria involuntara. Ceea ce il deosebeste pe Creanga de Proust este faptul ca urmareste intotdeauna o morala, o invatatura, pe cand Proust face arta pentru arta, nu moralizeaza si nu invata pe nimeni.

Ca naratiune traditionala, tehnica povestirii este lineara, cu precizarea ca din cand in cand firul epic central este intrerupt de digresiuni care, spre deosebire de cele din Iliada, imprima un ritm alert naratiunii. Ion Creanga urmareste relativ cronologic evenimentele pentru ca este interesat sa creeze biografia spirituala a unui individ, cu etapele succesive ce l-au format. Nostalgia este sentimentul predominant al eului creator, pe cand voia-buna al eului subiect.

Amintirile au un caracter dramatic prin prezenta structurilor dialogice si monologice distribuite in mod egal la narator si la personaj. Naratorul intra in dialog cu cititorul sau are monologuri prin comentariile pe care si le atribuie. Naratorul are de asemenea o functie regizorala. El joaca rolul fiecarui personaj. Dialogul este insotit de gest si de mimica. regizorul are toata puterea asupra naratiunii. Digresiunile au loc dupa bunul plac al naratorului, corecteaza naratiunea cand se indeparteaza de la subiect, imprima ritmul naratiunii.

Caracterul dramatic este accentuat cand intra in scena Nica, atunci incepe spectacolul luminos al bucuriei.

One thought on “Amintiri din copilarie

  1. buna ziua…sunt roxana x_X sunt clasa a10aB.bz…prea multe teme doamna:((…….mai ales la romana…….daq ma puteti ajuta…chiar nu stiu….cica sa demonstrez caracterul de opera monologica al prozei lui IOn Creanga….Harap alb:(….
    ms:*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *